Casa Rusia

Mărturisesc că în ultimele zile, încercând să înțeleg situația din Ucraina, m-am împotmolit într-o mare de fake-news-uri și de analize lipsite de orice obiectivitate, mai degrabă niște rechizitorii morale, construcții lacrimogene,pline de emotivitate și reacții viscerale, eliptice la capitolul logică formală. Cu riscul de a fi etichetată greșit, pentru că, da, trăim vremuri unde nuanțele în gândire sunt iute înlăturate și blamate, neexistând decât atitudine pro-NATO absolută sau pro-Putin forever, voi încerca un demers aventurier - o analiză obiectivă și pragmatică a atacului rusesc în Ucraina. Cred cu tărie că repetând furioși că Putin e nebun, războiul e rău, Ucraina e țară democratică, nu numai că nu ajungem la adevăr, dar riscăm să ne pierdem în mlaștina lozincilor goale de conținut (și de gândire critică). Pentru conformitate, adaug că această criză nu este produsă de inocenți - nici Ucraina, nici SUA, nici UE, nici Rusia nu se califică -, singurii care suferă și sunt sacrificați fiind oamenii simpli, civilii, ca întotdeauna în istorie. Deci cum s-a ajuns aici? Ce vrea Rusia? Încotro? 

În timpul Războiul Rece, existau două super puteri, SUA și URSS, care se țineau reciproc în control, totul era controlat, atomizat; în fapt, această epocă bipolară a fost una destul de paşnică, războaiele celor două puteri purtându-se exclusiv prin terți (Coreea, Vietnam, Afganistan). Există specialiști care au văzut în Războiul Rece un război pentru controlul Europei. Amintesc acest aspect care astăzi, în prezența unei reîncălziri a Războiului Rece, face mult sens și explică o sumedenie de necunoscute. După căderea Zidului berlinez și, ulterior, destrămarea URSS-ului, lumea a trebuit să își caute o nouă paradigmă, cea bipolară fiind moartă. Încheierea acestei confruntări mute s-a făcut brusc, lăsând multe frustrări în urmă, frustrări ale căror roade le culegem azi în Ucraina. Și în Ucraina, mai corect. Ce a urmat? O epocă preparadigmatică. Samuel Huntington a numit-o era uni-multipolară,Statele Unite ale Americii rămân unicul hegemon, iar în jurul acesteia gravitează o serie de state: China, Rusia, Brazilia, India, Marea Britanie, Franţa, Japonia, Germania, Canada. Ei bine, această epocă a ajuns la final, pentru că ordinea mondială este în schimbare. Rusia, puternic frustrată și minimalizată de acțiunile Vestului (includ SUA) își cere locul la masa deciziilor. China, văzută de SUA, mai precis de Kissinger, ca o țară utilă  împotriva URSS în timpul Războiului Rece, a fost ajutată să se dezvolte, a primit tehnologie și capital occidentale , este acum în poziția puterii emergente capabilă să provoace America, imperiul în declin. În această escaladere militară a crizei ucrainiene, se invocă dreptul internațional și dreptului unei țări la suveranitate, se condamnă interferența în politica internă a Ucrainei. Sigur că toate aceste reguli de bună conviețuire sunt corecte, totuși, hai să facem o incursiune în istoria recentă. Invadarea Irakului, sub pretexte false, Afganistanul, abandonat ulterior în mâinile talibanilor și a foametei, Siria, Libia, Primăveri Arabe, Iugoslavia și exemplele pot continua. Și atunci au fost încălcate principii de drept internațional, suveranități și au fost folosiți civilii pe post de scuturi umane. Ce face Rusia acum? Respectă același modus operandi, ba chiar invocă același articol din Charta Națiunilor, identic cu cel invocat de către SUA.  În lunile premergătoare atacului asupra Ucrainei, Rusia a încercat să obțină garanții de securitate - stoparea extinderii NATO, în fapt dorește o zonă - tampon între ea și țările NATO. Neprimind aceste garanții, își câștigă (sau încearcă) locul la masa puterii repetând simetric acțiunile Americii. Deci orice perspectivă morală a analizei care nu captează și aceste invazii copy-cat reprezintă propagandă deghizată. Dar cine face regulile planetei? Există un for? Există ONU, dar este clar că nu reușește să gestioneze comunitatea mondială a statelor.  De aici până la haos nu este decât un pas mic, lumea are nevoie de o redefinire conceptuală, de noi reguli internaționale. Epoca neechilibrată în care hegemonul american putea face orice este puternic contestată! Haas a văzut viitorul ca pe o lume apolară  în care niciun stat nu mai are putere să dobândească hegemonia, o lume echilibrată, fără pretenţii de contestare.  Puțin probabil acum, poate într-un viitor incert. În acest moment, mediul de securitate este unul volatil, dinamic, cu multe inegalități  și vulnerabilităţile. Conflictele sunt asimetrice, iar din cauza interdependenţei economice se propagă rapid, prin efectele lor. Acesta este și cazul Ucrainei. Un stat plin de datorii, multietnic, cu o politică cel puțin deficitară pentru aceste minorități, corupt, democratic numai cu numele, în fapt oscilând între președinți parașutați via ong-urilor sorosiste sau președinți susținuți de Moscova. Un stat folosit în mod neelucidat (și nici nu se va afla prea curând) de politicieni americani pentru afaceri dubioase, eufemistic spus. Un stat aflat în graniță cu Rusia. Cu un președinte neexperimentat, actor (nu e grav, și Reagan a fost actor) inflamat de SUA și alți actori occidentali se înarmează, alege să nu respecte Acordurile de la Minsk, refuză negocierea cu Kremlinul, se împrumută nu pentru a ajuta viața propriilor cetățeni, ci pentru a cumpăra arme, proclamând( și întrebat, și neîntrebat) dorința de a intra în NATO. O dorinţă nerealistă oricum , cât timp există probleme la granița țării și în interior, mă refer la existența celor două republici autonome din est și Crimeea. Cum știm, NATO nu importă probleme. Nebunia este că iluzia este întreținută de SUA și de alte state europene (mai ales Marea Britanie). De ce? Simplu, pentru a enerva Rusia. O țară mică este folosită cu acordul unor politicieni locali inconștienți în războaie prea mari pentru a nu ieși strivită. Dacă ești vecin cu Mike Tyson, ce faci, te apuci să îi dai palme în cap, să scoți limba la el? Nu, nu faci asta pentru că îți mănâncă urechiușele, eventual și pe tine. Zici "bună ziua" și îți vezi de treabă. Știu, pe hârtie și la televizor sună foarte frumos dreptul la autodeterminare, la alegerea alianțelor, în practică însă te trezești cu rusii în Kiev. În concluzie, un popor întreg plătește prețul pentru nerozia unor politicieni corupți și neinspirați. Cum și-a putut închipui cineva că Rusia va accepta baze NATO la Kiev? Cum? Rusia s-a născut la Kiev, nimeni dintre cei ccare emit păreri nu se poate folosi de dreptul de a fi analfabet.. Interesant, cu tancurile în oraș, Zelinski s-a răzgândit în privința neutralității.. Credeți că SUA ar accepta baze rusești în Cuba sau în Mexic? Kissinger scria că orice stat tinde spre securitatea absolută. Crearea unei securităţi absolute pentru o putere dă naştere unei insecurităţi absolute pentru altă putere. 

Deci spre ce ne îndreptăm?  În cazul în care statale lumii nu reușesc să stabilească de comun acord o nouă paradigmă, cu reguli bine stabilite, haosul generalizat este ceea ce va urma. O înfruntare și competiție perpetue, o junglă unde cel mai puternic învinge și supraviețuiește. 

Teoria lui Haas aduce în discuție un viitor apolar, nonpolar. Această lume a apărut din trei motive :1)actorii non statali, creații ale globalizării accelerare, s-au dezvoltat mai rapid decat statele ;2)agresivitatea politicii externe a hegemonului american a grăbit apariția altor centre de putere ( Rusia, China, alianța BRICS, relațiile foarte bune Rusia-Iran, China-Iran, Rusia-Pakistan, China Pakistan) ;3)globalizarea a stimulat un volum uriaş de fluxuri comercial-economice, ce nu pot fi ordonate şi administrate de către stat.Concluzia lui Richard Haas este că globalizarea diluează puterea statelor de a controla fluxurile şi măreşte capacitatea actorilor nonstatali.Attali ne avertizează despre apariția unui hiper-imperiu precedat de un hiper-conflict. 

În acest moment, puterea americană este în declin, grăbit de globalizare, dar și de participarea militară (și politică) în diverse conflicte.Istoria ne învață că nu există imperiu care să moară în liniște. Imperiului otoman i-au trebuit vreo 200 de ani... Trăim un secol de tranziție, de la cel bipolar la cel plurihegemonic,un secol al haosului. Instituțiile internaționale nu au forță pentru a se constitui într-un for dominant al scenei mondiale. Sferele de influență se rescriu, iar statele mici au obligația să își respecte interesele proprii care impun atât alianțe puternice, dar și bune vecinătăți, altfel riscă răzbunarea geografiei. Datorită (din cauza) interdependenţei economice, Europa nu își permite să acționeze dur și ireversibil împotriva Rusiei. Germania, Austria și alte câteva state depind de gazul rusesc. Ce s-a întâmplat în timpul crizei din Ucraina? Nimic! Gazul a circulat normal,schimburile comerciale au atins 800 milioane /zi. Germania, Italia, Cipru, Ungaria s-au opus excluderii Rusiei din cadrul sistemului de plăti Swift,lăsând SUA și Marea Britanie singure. Subtil, Europa a arătat Americii că, în fond, este o problemă europeana, Rusia fiind o putere europeana. Sigur, Germania a suspendat Nord Stream II, dar a oprit un flux de gaze... inexistent. Aceasta este epoca globalizării, interdependenta face cvasi-imposibilă o izolare completă. Războiul este un pic mai amplu, în fapt un război economic al gazului. Să fie cel american? Să fie cel rusesc? Pentru moment, Germania a câștigat și nu a pierdut (încă) supremația economică a Europei. Pe termen mediu și lung, UE trebuie să își construiască puterea, în fapt este o forță puternică cu cei 500 de milioane de locuitori, și să iasă de sub tutela celor doi mari :SUA și Rusia. Putem considera noua paradigmă și o prelungire a Războiului Rece cu aceeași miză, Europa, acum faza pe dependența de gaz.

În altă ordine de idei, nu poți să nu remarci perfecta sincronizare a acestui conflict. Putin cel Rău a fost calm și liniștit în timpul celor doi ani pandemici și, coincidență, a decis să atace, convenient, la sfârșit când mișcările de stradă amenințau establishmentul, suspectat de corupție. Nu poți să nu remarci că virusul a dispărut din peisajul oficial. Cum puteai să înlături un subiect atât de puternic? Prin altul cel puțin la fel de șocant... Nu poți să nu remarci că virusul pricepe că este război și se pot da derogări colective de la carantină. Nu poți să nu remarci că un pericol (virus, sănătate, moarte) este înlocuit rapid cu altul(războiul). Nu poți să nu suspectezi o înțelegere subterană,înțelegere pe care o ascunzi numindu-l pe Putin nebun. Un nebun își negociază înaintea atacului cooperarea extinsă cu China? Un nebun își cultivă relații diferențiate cu țările europene pentru a împedică unitatea răspunsului? Italia, Germania și Ungaria au contracte preferențiale pentru importul gazului. Pare traseul unui om foarte calculat. Malefic, da, dar calculat.

 Întotdeauna când se face vorbire despre elite, se aduc în discuție cele occidentale. Dar nu sunt singurele! Elitele rusești sunt o combinație între KGB și noii miliardari, cele ale Chinei sunt politicienii și  miliardarii, emanați ai acestei clase politice și, desigur, cele ale islamului, produse ale melanjului între liderii spirituali și bani. Poate că nu există congruență în toate problemele, dar pandemia a demonstrat că, la nevoie, razboiul nu este între aceste blocuri, ci cu masele. De ce nu s-ar repeta acest scenariu?

Am expus în acest text opinia mea, fără pretenția de a fi considerată singura adevărată. Totuși,trăim vremuri ciudate. Un președinte arogant dă arme civililor, condamnănd propria țară la război civil,un premier intră cu caii în protestatari, altul cu câinii. Condamnăm ferm un Putin care își arestează opozanții, dar nu şi pe Trudeau. Dacă vii din Ucraina nu ai nevoie de test și nu stai în carantină, dacă ești român ai nevoie de certificat pentru a merge la mall și stai în carantină dacă te întorci de la Paris. O lume fantastică! V-ar surprinde să asistăm la împărțirea Ucrainei de comun agreată? Dacă nu, atunci poate nu ar strica să votăm oameni care respectă interesul acestei țări pentru a nu ajunge în meniul vreunui imperiu mai calic...

LE. Absolut întâmplător, criza armată a dus la creșterea preturilor la gaze, petrol și grâu. Coincidență!